Scrieri
 


Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile
home > scrieri > Seva antipozilor


SEVA ANTIPOZILOR – O „CALATORIE” SPRE KANAZAWA DIN NOI

Prin această carte de poeme foarte scurte, dense, însoțite de ilustrații, poetul Alfredo Pérez Alencart și pictorul Miguel Elías, profesori la Universitatea din Salamanca, ne sunt ghizi într-o lume de un farmec  aparte: o lume încărcată de simboluri, cu o tematică diversă, în care veșmântul poetic este inspirat din tradiția japoneză. („Samuraiul merge pe jos,/ adunându-şi sufletul/ ridicând katana/ pentru ca trădătorul / să plătească”). Poemele sunt în același timp impregnate de credința creștină a poetului care trăiește în Spania, țară ce i-a devenit o a doua patrie. („Lui I s-au închinat / magii de la Răsărit./ Oameni înţelepţi”). Peru, țara sa de origine, este prezentă în inima sa, iar amintirile copilăriei sale sunt păstrate cu sfințenie în memorie. („Primăvara ploioasă/ putrezeşte cireşele/ dar câmpul este verde,/ ca mine însumi/ când vorbesc despre copilărie.”)
Putem vedea mai bine bogăţia de nuanţe ale acestei lumi create de sensibilitatea poetului, –asemenea celei reale și în același timp trăindu-și propria viață–, grație inspirației pictorului care transpune în imagini vii substanța fiecărui poem în parte, cu mâinile care „trasează semnele sufletului,/ vene marcând hârtia şi mătasea.”
Lumea real-imaginară construită cu responsabilitate şi cu multă dragoste, este populată nu doar de oameni, ci și de animale care trăiesc pe uscat sau în apă, de vietăți din diferite locuri sau timpuri, unele legendare, de plante, dintre care nu lipsesc florile, de pietre, toate acestea fiind într-o interdependență vizibilă sau subtilă, asemenea celor din lumea reală. Ele sunt prezente “acolo” pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim perspectiva actuală de a privi lumea de „aici”: „Tigrul pândeşte:/ următorii săi paşi/ nu vor fi doar presimţire./ Florile soarelui/ îşi întorc capetele.”; „Pasărea udată/ de furtună/ îşi continuă zborul.”; „Orăcăie broaştele / în iazul liniștit./ Muştele se-ndepărtează.”; „Urmează dâra/ pe care o lasă un melc./ Cale sigură.”
Găsim în această lume poetică celebrul dicton atribuit lui Iulius Cesar, festina lente („Prin această grădină/ ajungi în rai./ Mergi mai încet.”), reflecții ale poetului despre forța tăcerii („Când tăcerea ajunge/ să se considere strigăt?” ), despre frumusețe („Dintr-un motiv există / Kenroku-en./ Expresie a frumuseţii.”), despre dragoste („Înconjurat de spini/ se deschide trandafirul./ Dragostea apare la fel”), despre poezie („Cauţi strălucire?/ Poezia este o împărăţie/ care străluceşte în noapte”, despre timp și eternitate („Pe pământ urmele tale,/ mari sau mici./ Sufletul zboară etern”; „În alte timpuri/ dragonii puteau/ să străbată cerurile.// Astăzi luna e în descreștere, / și pentru dragoni.”), despre tristețe și fraternitate („Am pierdut totul, în afara/ umbrei acestui arbore/ ce împiedică soarele/ să-mi usuce inima./ Vino, te las să stai aici!”), despre condiția umană („Dacă nu poţi să îndrepți lumea/ măcar spune-i cât poţi să faci.”; „Să nu cauți aur./ Omul își pierde judecata/ la cea mai mică strălucire”, despre forța imaginației și relația magică maestru-discipol („Maestre, cum să pictez/ ceea ce este în spatele/ orizontului, dacă e la fel/ ca dorinţa ce niciodată/ nu se-mplineşte?”; „Maestrul către discipol:/ „Pensula nu modifică/ ce-ţi imaginezi. O astfel de vrajă/ te va situa dincolo / de ceea ce se vede”).
Seva de la Antipozi se extrage din experiența de viață a poetului, pe care și-au pus amprenta mai multe culturi, dându-i consistență și originalitate. Cititorii de limbă românăsunt invitați să soarbă din această sevă parcurgând o „călătorie” printr-o Japonie real-imaginară, de ieri și de azi, visându-ne, asemenea autorului, în Kanazawa. („Dimineață magnifică/ văzând înflorind cireşii/ printre pini/ şi pietre roşii.// M-am visat în Kanazawa”). Dar această călătorie întreprinsă împreună cu cei doi coautori, ce ne-o descriu prin imagini poetico-artistice atât de pregnante, privită cu atenție de fiecare dintre noi, ne va perfecționa percepţia asupra lumii în care trăim, pentru a conștientiza drumul spre Kanazawa din noi.

***

SAVIA DE LAS ANTÍPODAS. UN «VIAJE» HASTA LA KANAZAWA QUE LLEVAMOS DENTRO

Mediante este libro de poemas muy breves, densos y acompañados de ilustraciones, el poeta Alfredo Pérez Alencart y el pintor Miguel Elías, profesores de la Universidad de Salamanca, nos guían por un mundo de un encanto especial: un mundo cargado de símbolos, con una temática diversa cuya vestidura poética viene inspirada por la tradición japonesa. (“A pie va el samurai, / recogiendo su alma/ al blandir la katana/ para que pague / el traidor”). Al propio tiempo, los poemas están impregnados por la fe cristiana del poeta que vive en España, país que se ha convertido en su segunda patria. (“A Él se postraron / los magos de Oriente./ Sabios hombres”). Su país de origen, el Perú, está presente en su corazón y guarda en su memoria con devoción los recuerdos de infancia. (“Primavera de lluvias/ pudre las cerezas/ pero el campo está verde,/ como yo mismo/ cuando hablo de la infancia.”).
Podemos ver mejor la riqueza de matices de este mundo creado por la sensibilidad del poeta —igual a la real y, a la vez, viviendo su propia vida—, gracias a la inspiración del pintor que transmuta en imágenes vivas la sustancia de cada poema en parte, con las manos que  “trazan signos del alma,/ venas marcando el papel y la seda”.
El mundo real-imaginario construido con responsabilidad y con  mucho amor está poblado no solo de personas, sino de animales que viven en tierra firme o en el agua, por seres de diferentes tiempos y lugares, algunos legendarios, de plantas, entre las que no faltan las flores, de piedras, y entre todos ellos hay una interdependencia visible o sutil, semejante a la del mundo real. Están presentes «allí» para ayudarnos a mejorar nuestra perspectiva actual de mirar el mundo de «aquí»: “El tigre acecha: / sus próximos pasos/ no sólo serán presagio./ Los girasoles / vuelven la cabeza.”; “Sigue su vuelo/ el pájaro mojado/ por la tormenta.”; „Croan las ranas/ en el charco tranquilo./ Huyen las moscas.”; “Sigue el rastro/ que deja un caracol./ Senda segura”.
Encontramos en este mundo poético la célebre expresión atribuida a Julio César festina lente (“Por este jardín/llegas al paraíso./ Ve más despacio”), reflexiones del poeta sobre la fuerza del silencio (“¿Cuándo el silencio empieza / a considerarse grito?”), sobre la belleza (“Por algo existe/ Kenroku-en./ Función de la belleza”), sobre el amor (“Rodeada de espinos/ brota la rosa./ Sucede así el amor”), sobre la poesía (“¿Buscas resplandor?/ La poesía es un reino/ que brilla de noche”), sobre el tiempo y la eternidad (“En la tierra tus huellas,/ grandes o pequeñas./ El alma vuela sin fin.”; “En tiempo anterior/ fue posible dragones/ atravesando los cielos./ Hoy  toca luna menguante, / también a los dragones”), sobre la tristeza y la fraternidad (“Todo lo perdí, salvo / la sombra de este árbol/ que impide al sol/ secar mi corazón./ ¡Ven, te dejo estar aquí!”), sobre la condición humana (“Si no puedes arreglar el mundo/ al menos dile cuanto puedas.”; “No busques oro./ El hombre se desboca/ al menor brillo”), sobre la fuerza de la imaginación y la relación mágica maestro-discípulo (“Maestro, ¿cómo pintar / lo que hay detrás/ del horizonte, si es igual / al deseo que nunca / se alcanza?”; “Maestro a discípulo:/ “El pincel no altera/ lo que imaginas. Tal rapto/ te instalará más allá de lo visible”).
Savia de las Antípodas se extrae de la experiencia vital del poeta sobre la que dejaron su huella muchas culturas y le dieron consistencia y originalidad. Se invita a los lectores de lengua rumana a sorber esta savia recorriendo un «viaje» por un Japón real-imaginario, de ayer y de hoy soñando, como el autor, que estamos en Kanazawa. (“Magnífica mañana/ viendo florecer cerezos/ entre pinos / y piedras rojas./ Me soñé en Kanazawa”). Pero este viaje emprendido con los dos coautores, que nos describen a través de imágenes poético-artísticas tan impactantes, visto con atención por cada uno de nosotros, perfeccionará nuestra percepción del mundo en que vivimos para tomar conciencia del camino hasta la Kanazawa que llevamos dentro.

Elena Liliana Popescu
(Traducción al español por Joaquín Garrigós)

Citeste selectii (pdf)



Copyright © 2003- 2007