Scrieri
 


Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile
home > scrieri > Nicolae Popescu

Nicolae Popescu - Omul, matematicianul, mentorul

PREZENTARE A CĂRŢII

“NICOLAE POPESCU. OMUL. MATEMATICIANUL. MENTORUL”
(cuvânt înainte, note şi îngrijire ediţie Elena Liliana Popescu,
Editura Universităţii din Bucureşti, 2011)

la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură
(26 noiembrie 2011, Spaţiul de Evenimente - Nivelul 7.70, Pavilionul Central Romexpo)

Nu mai cunosc nici un alt fost student la Matematică care din primul an de studenţie, prin vocaţie, să se fi manifestat ca mentor şi să rămână mentor

Acad. Solomon Marcus

Nicolae Popescu mi-a fost student. Şi deşi mi-a fost student, amintirea cea mai veche despre Nicolae Popescu este aceea a unui predicator, a unui apostol, care caută să difuzeze o anumită doctrină pe coridoarele Facultăţii de Matematică.

Este unic în această privinţă, nu mai cunosc nici un alt fost student la Matematică care din primul an de studenţie să se fi evidenţiat în această ipostază şi a rămas de-a lungul anilor un mentor care prin vocaţie avea menirea să împărtăşească altora pasiunile lui în domeniul cunoaşterii şi să atragă cât mai mulţi la această pasiune.

Şi în ciuda faptului că aceasta era menirea lui, a fost de multe ori împiedicat de a deveni profesor titular la Facultatea de Matematică, mai multe încercări pe care le-a făcut în această privinţă au eşuat, deşi a fost desemnat unicul câştigător al concursurilor la care a participat, şi cred că este cazul să ne întrebăm asupra vinovaţilor pentru că nu e bine, cred, ca Facultatea de Matematică să nu aibă Memoria ei.

Nicolae Popescu s-a remarcat şi prin faptul că a înţeles de la început ceea ce mulţi oameni de ştiinţă de la noi nu înţeleg, că trebuie sa se raporteze la nivelul internaţional al disciplinei sale, să intre în legătură şi să îşi încerce puterile la nivel internaţional şi aşa se explică faptul, intrarea sa în legătură cu Alexander Grothendieck

În acelaşi timp, nu putem omite faptul că printre cei atraşi magnetic de Nicolae Popescu s-au aflat mulţi dintre cei care aveau să devină elita matematicii româneşti şi am să menţionez aici numai pe câţiva: pe Dan Burghelea pe Constantin Năstăsescu, pe Toma Albu, şi pe Bănică, recent marcat într-o adunare la Institutul de Matematică, dar şi pe cel mai tânăr dintre ei, care a devenit la rândul său mentor al altora în domeniul teoriei numerelor, Alexandru Zaharescu.

Toţi aceştia sunt discipoli ai lui Nicolae Popescu. Nicolae Popescu a creat discipoli care la rândul lor au creat discipoli. Nu ştiu câţi dintre oamenii de ştiinţă pe care îi avem au ajuns la această performanţă.

Monografia sa, “Abelian categories with Applications to Rings and Modules” publicată la Academic Press, London Mathematical Society Monograph No. 3, London, 1973 a avut un impact deosebit de care se poate convinge şi orice nespecialist urmărind pe Google scholar: este prima lucrare, în sensul că este lucrarea cea mai citată, după care vine articolul său cu Pierre Gabriel, mai vechi încă, din 1964.

Un merit deosebit în realizarea acestei cărţi îl are D-na profesoară Liliana Popescu pe care trebuie sa o omagiem pentru devotamentul pe care îl manifestă în perpetuarea memoriei lui Nicolae Popescu. Din păcate se întâmplă foarte rar ca urmaşii unui mare savant să fie capabili şi să aibă statura necesară şi morală şi ştiinţifică şi intelectuală de a cultiva memoria savantului la care se raportează.

 

Mentorul Nicolae Popescu - Un mare Profesor şi un mare Prieten

Constantin Năstăsescu membru corespondent al Academiei Române

Îi mulţumim frumos D-lui academician Solomon Marcus şi asistenţei aici prezente.

Mai întâi vreau să o felicit pe D-na Popescu pentru efortul pe care l-a făcut în publicarea acestei cărţi, ne dăm seama ce efort a fost să adune de la foşti elevi ai mentorului Nicolae Popescu, de la multe persoane, unele din afara ţării, matematicieni, şi apoi să prelucreze într-un fel toate acestea. Cartea cred că merită să mai fie editată într-o a doua ediţie.

O sa mă refer la Dl Nicolae Popescu. Volumul este intitulat foarte bine: Nicolae Popescu. Omul. Matematicianul. Mentorul

Din punctul meu de vedere, omul, pentru mine a fost un mare prieten. Timp de 50 de ani, din anul 1962, de când l-am cunoscut pe Domnul Nicolae Popescu, şi până a plecat dintre noi, am fost prieteni fără să apară nici cea mai mică problemă.

La început, legătura a fost realizată de matematică, noi am învăţat carte împreună. Desigur, Nicolae Popescu începuse mai devreme, cu câţiva ani înainte, după ce trecuse printr-un purgatoriu la Iaşi, avusese nişte probleme, dar unde i s-a dezvoltat gustul pentru matematică. Cred că el avea dragostea de matematică încă din liceu. Oricum, ulterior, s-a dovedit a fi un matematician de mare clasă.

Ca matematician, Nicolae Popescu a realizat lucrări ştiinţifice importante, care au rămas. Am şi colaborat cu dânsul o perioadă de câţiva ani de zile. Am publicat împreună mai multe lucrări de teoria categoriilor, după care drumurile noastre matematice s-au despărţit dar prietenia noastră a continuat şi chiar s-a aprofundat. Ne-am înţeles întotdeauna foarte bine, prietenia noastră a durat până când a plecat dintre noi, şi chiar a fost din ce în ce mai puternică.

Ca matematician, eu rămân cu această idee că rezultatul pe care le-a realizat împreună cu Gabriel şi care poartă denumirea de teorema Gabriel-Popescu, care de 50 de ani produce multe reverberaţii este unul din rezultatele remarcabile ale matematicii româneşti dar cred că cea mai mare calitate a lui Nicolae Popescu, dincolo de aceea de matematician, este cea de mentor.

El a făcut o adevărată şcoală, a început activitatea de mentor ca student, ceea ce rar se întâmplă, nu ştiu dacă mai cunosc vreun caz asemănător. Din mâinile lui au ieşit elevi remarcabili, foarte mulţi în Statele Unite ale Americii.

Nicolae Popescu este unul din marii noştri profesori. Facultatea noastră a avut profesori mari, dar el a făcut ceva care a depăşit cu mult pe ceilalţi.

Mi-amintesc în anul I am făcut un seminar de topologie cu Profesorul Dinculeanu, dar Nicolae Popescu a făcut matematică de vârf. Era şi momentul când matematica românească era sub influenţa şcolii franceze, am avut şi acces la materiale poate şi datorita legăturilor noastre, ale României cu Franţa, cum a fost de exemplu Bourbaki, pe care îl găseam, apoi Cartan şi Eilenberg. A intrat în forţă de la început. Seminarul de algebră, pe care l-a iniţiat şi condus timp de 50 de ani, a început cu Algebra omologică, apoi a urmat teoria categoriilor, mai era şi teza lui Gabriel. Nicolae Popescu a studiat teza lui Gabriel care l-a şi condus către rezultatul pe care l-a publicat împreună cu Gabriel.

Nicolae Popescu era omul care ne sfătuia mereu să citim cât mai mult, ne învăţa să studiem cât mai mult, în acelaşi timp noi am învăţat atunci şi algebră comutativă, Zariski şi Samuel.

În încheiere pot afirma că aş avea multe de spus, ţinând seama că ne-am cunoscut cu mulţi ani în urmă şi ne-a legat o frumoasă şi trainică prietenie, el a fost la mine acasă de multe ori, la părinţii mei, eu am stat mai mult timp împreună cu el, am dormit o perioadă de timp în aceeaşi cameră. Nu îmi permite timpul acum să dezvolt toate aceste aspecte din viaţa noastră, care au contribuit la colaborarea noastră matematică şi o prietenie statornică.

Sper ca promisiunea pe care au făcut-o doi foşti discipoli ai săi de a publica un volum de lucrări dedicat profesorului Nicolae Popescu să se menţină.

Vă mulţumesc.

 

Cât de puternică a fost şi cât de vie a rămas influenţa personalităţii şi operei lui Nicolae Popescu

D-na Cabiria Andreian - membru de onoare a Academiei Române

Cartea “Nicolae Popescu. Omul. Matematicianul. Mentorul” este un minunat omagiu adus memoriei marelui matematician român Nicolae Popescu. Ea constituie şi va constitui peste ani un nepreţuit izvor de documentare despre viaţa şi opera sa, fiind încă o dovadă a puternicului impact pe care acestea, viaţa şi opera, l-au avut asupra contemporanilor.

Revine doamnei profesor dr. Elena Liliana Popescu, ea însăşi creator recunoscut şi admirat în matematici şi poezie, meritul ca, învingând nemărginita durere, împreună cu mulţi prieteni, colaboratori şi foşti studenţi, participanţi la celebrul Seminar pe care Nicolae Popescu l-a întemeiat şi condus peste cinci decenii la Universitatea din Bucureşti, să alcătuiască această carte pe care Editura Universităţii din Bucureşti a publicat-o şi pe care o prezentăm astăzi.

Cât de puternică a fost şi cât de vie a rămas influenţa personalităţii şi operei lui Nicolae Popescu ne dovedeşte marele număr şi numele celor din ţară şi de peste hotare din lumea matematică internaţională, care evocă în carte imaginea şi influenţa sa, dăruind astfel cititorului de astăzi, dar şi posterităţii mărturia celor care l-au cunoscut şi asupra cărora el a revărsat cu generozitate harul său de profesor şi îndrumător pe cărările cercetării matematicii, dar şi de colaborator şi prieten.

Urmează apoi o succintă prezentare a cărţii, care cuprinde patru părţi:

Partea I, sub titlul inspirat „Prin matematică spre noi înşine”, dezvăluindu-ne aspecte mai puţin cunoscute de cei care nu i-au fost colaboratori atât de apropiaţi şi i-au admirat mai mult realizările ştiinţifice şi ecoul acestora, seminarul pe care l-a creat, conţine documente mai puţin cunoscute despre adânca gândire filozofică, meditaţie şi înţelegere a sensului existenţei, gânduri despre matematică caracteristice Academicianului profesorului Nicolae Popescu.

Încă din această parte, ca şi în restul cărţii, sunt versuri de neuitat ale doamnei Elena Liliana Popescu, care duc gândul mai departe în legătură cu mărturiile din carte precum şi unele citate clasice.

Deosebit de interesantă este şi Partea a II-a, intitulată „Viaţa matematicianului Nicolae Popescu”, din care desprindem nobleţea, distincţia şi demnitatea ilustrului nostru coleg.

Subliniem că cititorul poate urmări:

- referatele profesorilor din Comisia de Doctorat susţinut în 1967, Preşedinte prof.dr.doc. Gh. Galbură şi I. Bucur, Gh. Pic, Al. Solianu,

- referatele Comisiei ce i-a acordat în 1972 titlul de Doctor docent, Acad. Gr.C. Moisil, Acad. N. Teodorescu, Gh. Pic, I. Bucur, C. Foiaş, M. Neculcea, I. Singer, C. Constantinescu, când a devenit şi conducător de doctorat,

- citate din textul elaborat în 1977 de membru corespondent al Academiei Române C. Năstăsescu pentru acordarea abia în 1997 a titlului de membru corespondent al Academiei Române,

- informaţii despre activitatea de Preşedinte al Societăţii Matematicienilor din România înfiinţată în 1990, pe care a afiliat-o imediat la European Mathematical Society,

-  o succintă prezentare a vieţii lui Nicolae Popescu.

Volumul prezintă în Partea a III-a „Opera matematică a profesorului Nicolae Popescu”:

-  impresionanta listă de publicaţii de peste 110 articole în reviste de mare prestigiu, 7 cărţi, listă de colaborări,

-  o scurtă descriere a operei (paginile 115 - 151),

-  date relative la impactul ei,

-  exemple de matematicieni din întreaga lume, care folosesc rezultatele şi teoriile sale,

- participările sale la manifestările ştiinţifice internaţionale (1966, la Congresul Internaţional de Matematică de la Moscova şi apoi din 1990 pe toate meridianele lumii).

Cartea se încheie cu Partea a IV-a intitulată „L-am cunoscut pe Nicolae Popescu”, cuprinzând 93 de contribuţii din ţară şi din toate colţurile lumii:

- omagiul „rândunica” care aminteşte coloana infinită a lui Brâncuşi „stâlpare fără sfârşit, scară din ochiul inimii spre înălţimi”, o imagine creată pentru un concept matematic (suportul unei măsuri asociate fracţiilor Farey) de grupul de foşti studenţi V. Augustin, F.P. Boca, C. Covali şi A. Zaharescu într-o lucrare publicată în Math. Proc. Cambridge Philos. Soc. 2001,

- „un gând de pioasă recunoştinţă” al unui grup de discipoli, 29 Iulie 2010,

- „Nicolae Popescu avea vocaţie de mentor” evocare datorată Acad. S. Marcus,

- lăsând cititorului bucuria de a descoperi o imensitate de impresii şi puternice argumente din celelalte evocări, vom menţiona doar pe aceea a profesorului Dan I. Papuc a cărui lucrare din această parte a cărţii despre timpurile care au întunecat anii tinereţii şi primii ani de maturitate ai lui Nicolae Popescu, fără însă a-i învinge talentul care s-a afirmat cu succes internaţional, lucrarea dezvăluind gravitatea şi tristeţea pe care le-a învins prin geniul său Profesorul Nicolae Popescu, reuşind în pofida atâtor greutăţi să se impună pe plan internaţional încă dinainte de 1990, şi după aceea strălucind prin activitatea sa pe toate meridianele lumii.

- tot ciclul de evocări se încheie în loc de Postfaţă cu versurile din poemul „Imn Tăcerii” al doamnei Elena Liliana Popescu, care n impresionează adânc inimile noastre şi a celor care vor citi cartea.

Mulţumesc pentru efortul depus Domniei sale şi tuturor colaboratorilor.

Marele nostru matematician Nicolae Popescu ne-a părăsit în perioada în care spiritul său, catalizator al tineretului din ţara noastră, ne era foarte necesar. Sperăm că opera sa va fi continuată de urmaşii pe care el singur şi i-a făurit.

 

Matematicianul Nicolae Popescu, un Model pentru noi

Drd. Cristian Popescu,
fiul matematicianului Nicolae Popescu

Aş vrea să vă vorbesc despre piedicile pe care le-a întâmpinat şi peste care a trecut tatăl meu, profesorul Nicolae Popescu, şi am intitulat intervenţia mea „Matematicianul Nicolae Popescu, un Model pentru noi, şi foarte important, un model pentru tineri.

1 - În primul rând, chiar dacă avem descendenţă în familia boierilor Băbeni, tatăl meu a provenit dintr-o familie modestă: tatăl fiind tâmplar şi mama casnică, şi nu a beneficiat de nici o educaţie specială în vederea pregătirii sale. Cu toate acestea, dragostea pentru studiu s-a manifestat încă din copilărie (şi pentru toată viaţa), formându-şi singur o cultură solidă în istorie, filosofie, literatură, care s-a manifestat vizibil în special în matematică pe toată durata studiilor.

2 - Student fiind la Iaşi, se remarcase ca student foarte talentat la matematică. Obişnuit să muncească din copilărie, s-a remarcat chiar şi la munca voluntară şi ieşind fruntaş, nişte reporteri de la Bucureşti i-au luat un interviu pentru a se publica într-o revistă studenţească. Cum reporterii au lăudat în exces şi exclusiv pe savanţii sovietici, el a citat din cartea unui savant rus, care considera importantă şi contribuţia oamenilor de ştiinţă americani, privind rachetele nucleare. Ca urmare, deşi aflat în anul III-lea de studii, în anul 1958, el a fost imediat exmatriculat cu verdictul «atitudine ostilă faţă de regim». Acest lucru a avut grave urmări în viaţa lui în continuare, şi nu mulţi le-ar fi făcut faţă.

3 - S-a angajat la Gospodăria Agricolă Colectivă din satul natal, Comanda-Strehaia, lucrând la câmp până în toamna anului 1959, când, dovedind că nu a fost un „parazit social”, a fost admis la examenul de admitere la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti şi, reuşind cu succes la acest examen, s-a înscris în anul I al Facultăţii.

4 - Trebuie să realizăm cât de greu i-a fost să reia facultatea de la început, să dedice studiului în bibliotecă multe ore zi de zi, să se întreţină singur pe toată durata studiilor de la Bucureşti. Deşi un an a lucrat în agricultură, legătura lui strânsă cu matematica nu s-a întrerupt, ci s-a adâncit. Dovada este că, încă din anul al II-lea de facultate, a iniţiat un Seminar ştiinţific, a început să publice în reviste de prestigiu din ţară şi din străinătate şi rezultatele sale de excepţie s-au impus internaţional. Seminarul de Algebră şi Teoria numerelor pe care l-a condus timp de 50 de ani, sub diferite denumiri, în funcţie de direcţiile sale de cercetare, astăzi îi poartă numele.

5 – La terminarea facultăţii prin intervenţia hotărâtă a unui grup de matematicieni cunoscuţi a rămas la Institutul de Matematică al Academiei, şi-a susţinut după mai puţin de un an de la înscrierea la doctorat, o teză de excepţie, şi a devenit doctor docent mai înainte de a împlini 35 de ani. A creat în timp o puternică şcoală matematică, iar elevii săi, români şi străini, sunt astăzi cercetători şi profesori universitari recunoscuţi, în universităţi şi centre de cercetare din România şi din străinătate.

6 - Dar, nu i s-a permis să ocupe - din motive politice - un post de profesor titular al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti deşi toate comisiile de specialitate l-au desemnat de fiecare dată câştigătorul celor trei concursuri la care a concurat, şi mai multe generaţii de studenţi au beneficiat de cursurile sale de teoria categoriilor, de algebră şi de teoria numerelor, cursuri predate în Facultatea de matematică a Universităţii din Bucureşti, cursuri intrate în legendă prin harul predării şi consistenţa lor.

7 - Interdicţia de a călători în Lumea Liberă a fost o altă consecinţă nefastă pentrudeosebit de talentatul matematician şi mentor Nicolae Popescu, care nu a putut onora numeroasele invitaţii primite de la zeci de universităţi străine din peste 20 de ţări, până la revoluţia din 1989. Dar, în acelaşi timp, s-a adus un prejudiciu şi cercetării ştiinţifice româneşti şi implicit României, care ar fi putut să fie reprezentată la înalt nivel printr-un cercetător autentic, de reputaţie internaţională unanim recunoscută. Abia după 1990 a putut ieşi din ţară şi a putut da curs unor astfel de invitaţii, ţinând cu succes conferinţe la zeci de universităţi din Franţa, Elveţia, Belgia, Italia, Germania, Rusia, SUA, Spania, Japonia, Kuwait, Mexic, Egipt, Pakistan, Chile, Nicaragua etc.

Voi cita câteva fraze dintr-un interviu publicat în revista „Arcade” din Strehaia în anul 2004. Răspunsurile tatălui meu, profesorul Nicolae Popescu, membru corespondent al Academiei Române, la întrebările reporterului, vin în sprijinul afirmaţiilor de mai sus:

Reporter: Facultatea de matematică aţi urmat-o la Iaşi, şi la Bucureşti. După câte ştim, în ambele locuri aţi început din anul I. Situaţia pare pentru mulţi curioasă. Care este explicaţia?

Nicolae Popescu: La Iaşi, am intrat la Universitate în 1955. În 1958, în ciuda parcurgerii a doi ani de facultate, eram deja în anul al treilea, şi a faptului că începusem să am rezultate deosebite, am fost exmatriculat. Motivul: „atitudine ostilă faţă de regim”. Aceasta, din cauză că, într-un context, unde era de faţă un reporter de la o publicaţie studenţească, am făcut unele afirmaţii de bun simţ, afirmaţii care vădeau o anumită independenţă în aprecierea realităţii în care trăiam şi care, în mod normal, nu ar fi trebuit să fie catalogată în vreun fel. Era realitatea vremurilor comuniste, vremuri tabu pe care trebuia să le accepţi fără să crâcneşti şi să te conformezi lor fără să gândeşti. Regimul comunist se temea de orice şi s-a considerat că această independenţă de percepţie este dăunătoare şi trebuie să fie sancţionată. Şi a fost sancţionată, dar mie mi s-a rezervat reversul benefic al medaliei, pentru că, într-un anumit fel, am fost mult mai câştigat întru devenirea mea. Am avut şi norocul că nu am fost arestat. De fapt nici nu aveau pentru ce. O pierdere oarecare a fost ratarea anilor parcurşi la Iaşi, fiind nevoit ca în 1959 să reîncep facultatea la Bucureşti.

Reporter: Cum apreciaţi tineretul studios de astăzi şi care sunt recomandările pe care i le faceţi?

Nicolae Popescu: Tineretul studios de azi este o categorie eterogenă, având fiecare o ţintă mai mult sau mai puţin fragilă. Unii caută bani, alţii glorie ştiinţifică etc. Doar pentru o minoritate studiul reprezintă o necesitate şi o fac, poate, fără un ţel precis, numai din pasiunea cunoaşterii. Acestora, doar, le-aş face unele recomandări: să fie cât se poate de serioşi şi constanţi în comportament şi activitate; să fie detaşaţi, adică să nu se limiteze la a avea o ţintă, un scop; să nu aştepte nimic de la alţii, din apropiere sau din societate, în general. Dincolo de ei şi de noi toţi este Destinul pe care trebuie să-1 accepte şi să caute a-1 îmbunătăţi, lucrând cu consecvenţă şi lepădare de sine. E imperioasă cunoaşterea intimă a textelor biblice. Iisus a spus: „împărăţia lui Dumnezeu se află în voi”. Datoria şi scopul omului este de a descoperi această împărăţie şi a trăi în Ea. Restul nu mai contează pentru că, oricum, li se va da pe deasupra cu asupra de măsură, după cum afirmă Acelaşi Fiu al Lui Dumnezeu, pe care L-am amintit mai sus.

Reporter: Enumeraţi câteva componente ale adevăratului om de ştiinţă şi cultură.

Nicolae Popescu: Adevăraţii oameni de ştiinţă şi cultură sunt extrem, extrem de rari. Componenta lor principală este inspiraţia, dar aceasta apare după o viaţă de muncă, efectuată cu detaşare şi multă seriozitate. Omul adevărat pune pe ceilalţi pe acelaşi plan cu el şi acţionează în consecinţă. Nu aşteaptă nimic de la nimeni. De fapt el are TOTUL!

În încheiere mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui volum, tuturor celor prezenţi, cât şi celor care sunt alături de noi cu gândul.

 Îmi exprim întreaga gratitudine pentru CEL care a făcut posibilă întâlnirea noastră cu Omul Nicolae Popescu.

 

Mentorul Nicolae Popescu rămâne pentru noi o permanentă prezenţă vie

Prof. univ.dr. Alexandru Victor

În primul rând doresc să mulţumesc doamnei Elena Liliana Popescu şi organizatorilor acestui eveniment pentru posibilitatea de a exprima câteva gânduri.

Volumul omagial „Nicolae Popescu – Omul, Matematicianul, Mentorul” este o importantă apariţie editorială, dedicată unei personalităţi de excepţie a ştiinţei şi spiritualităţii româneşti.

Structura volumului este complexă. În mod firesc, o pondere semnificativă o au paginile cuprinzând aspecte biografice. Un capitol al cărţii este consacrat în mod explicit operei matematice a Profesorului Nicolae Popescu. Sunt impresionante vastitatea preocupărilor ştiinţifice, profunzimea ideilor, dovezile asupra impactului operei sale în ţară şi în lume. Ultima parte a volumului este cea mai cuprinzătoare. Sunt prezente peste nouăzeci de mărturii ale unor persoane care, întâlnindu-l pe omul Nicolae Popescu au interferat cu acesta pe diverse planuri: profesional, spiritual sau general uman. Sunt mărturii emoţionante despre lucrarea sa plină de sens şi dăruire care şi-a pus şi îşi pune cu putere amprenta asupra multor contemporani. Ca membru al seminarului ştiinţific „Algebra şi Teoria Numerelor” iniţiat şi condus de Profesorul Nicolae Popescu, m-am numărat printre numeroşii săi discipoli şi îi datorez, în cea mai mare măsura, formarea.

În încheiere, câteva cuvinte asupra primei părţi a volumului, unde sub titlul „Prin matematică spre noi înşine”, sunt reunite o parte dintre puţinele sale scrieri, neavând un caracter de specialitate explicit. Mă opresc asupra unui extras din articolul intitulat „Ce este Raţiunea?”, apărut în anul 1994 într-o revistă studenţească. Susţinând teza ca diversitatea fenomenologică a lumii este într-un anumit sens iluzorie, doar Existenţa, ca permanenţă şi fundament al fiecărei entităţi din univers fiind cu adevărat reală, autorul spune:

Raţiunea însăşi are Existenţa sa. Noi nu suntem conştienţi asupra modului în care operează Raţiunea, atâta timp cât nu ne-am identificat cu Existenta noastră.

Am putea să concepem Existenţa ca un invariant fundamental a tot ceea ce este. Dar cum l-am putea percepe? Se pare că sunt mai multe modalităţi de a face aceasta. Una dintre ele, poate cea mai concretă este Matematica. Adevărurile matematice ne sunt prezentate ca rezultate ale raţiunii. Ele sunt invariabile, atemporale şi reprezintă dovada de netăgăduit a manifestării Existenţei. Matematica deschide omului, încet dar sigur, poarta spre autocunoaştere, adică spre identificarea cu esenţa sa fundamentală, Existenţa.

Iată un îndemn spre căutare, cunoaştere, trăire, adevărate. Este încă unul dintre mesajele prin care mentorul Nicolae Popescu rămâne pentru noi o permanentă prezenţă vie.

 

NICOLAE POPESCU – OMUL • MATEMATICIANUL • MENTORUL

Prof.univ.dr. Elena Liliana Popescu,
soţia Profesorului Nicolae Popescu

Prezentul volum constituie un omagiu adus profesorului Nicolae Popescu, membru corespondent al Academiei române, care, aşa cum a scris Carl Faith, „a fost un matematician de vârf în timpul vieţii sale, şi a lăsat o moştenire bogată pentru generaţiile viitoare de matematicieni. Încă din 1973 Carl Faith a scris în prefaţa la monografia sa Algebra: Rings, Modules and Categories I, Princeton: „Cei care au adus contribuţii esenţiale la teoria categoriilor sunt: D. Buchsbaum, S. Eilenberg, P. Freyd, P. Gabriel, A. Grothedieck, D. Kan, S. Lubkin, S. MacLane, B. Mitchell, N. Popescu, C. Watts, şi N. Yoneda.” Asemenea multor alţi matematicieni cunoscuţi, Carl Faith a scris despre teorema Popesco−Gabriel ca şi despre alte rezultate ale Profesorului Popescu, în prefaţa unor monografii ale sale. Astfel, Joaquim Lambek a scris în 1979: „Categoriile abeliene de importanţă centrală sunt categoriile Grothedieck. Aceste categorii sunt în mod esenţial caracterizate de celebra teoremă Gabriel-Popescu, care afirmă că, în afara unei echivalenţe, orice categorie Grothendieck este de o anumită formă.”

Nicolae Popescu a iniţiat încă din studenţie un Seminar ştiinţific de Algebră şi Teoria numerelor pe care l-a condus timp de 50 de ani, sub diferite denumiri, în funcţie de direcţiile sale de cercetare, seminar care astăzi îi poartă numele. Cercetător de reputaţie internaţională încă de tânăr, mentorul Nicolae Popescu a creat o puternică şcoală matematică, iar elevii săi, români şi străini, sunt astăzi cercetători şi profesori universitari recunoscuţi, în universităţi şi centre de cercetare din România şi din străinătate.

Opera matematică a Profesorului Nicolae Popescu este cuprinsă în peste 111 de articole, note, memorii, şi cinci monografii, publicate singur sau în colaborare cu elevi ai săi sau cu alţi colaboratori, profesori în diferite universităţi din România sau din alte ţări, precum Elveţia, Germania, SUA, Italia, Japonia, India, China, Pakistan.

Numele Profesorului Nicolae Popescu este menţionat în Enciclopedia Matematică A-G, editată de Academia de Ştiinţe a URSS în 1978, pentru Monografia Abelian Categories with Aplications to Rings and Modules (Academic Press, 1973), indicată în vasta lucrare (10 volume), Encyclopaedia of Mathematics, o traducere mult extinsă a Enciclopediei Matematice Sovietice, ca lucrare fundamentală în domeniul categoriilor abeliene, şi, de asemenea, pentru teorema Popesco−Gabriel, din lucrarea publicată în 1964, împreună cu Pierre Gabriel. Matematicienii români menţionaţi în această mare enciclopedie matematică sunt Dimitrie Pompei, Simion Stoilow şi Nicolae Popescu.

Monografia publicată în Academic Press în 1973, menţionată anterior, este citată de altfel în peste 340 de lucrări, monografii, teze de doctorat, etc.

Rezultatul principal, celebra teoremă Popesco–Gabriel, cuprinsă în aproape toate monografiile şi tratatele de teoria categoriilor apărute după anul 1964, este de asemenea mult utilizată şi citată, constituind temă centrală pentru multe teze de doctorat, susţinute în ţară şi mai ales în străinătate.

Prin lucrările sale, Nicolae Popescu a deschis noi domenii de cercetare în matematică”, a spus Paul Ribenboim despre Profesorul Nicolae Popescu, şi pe care l-a întâlnit la Strassbourg, în 1991, când Nicolae Popescu a ţinut o conferinţă, la invitaţia lui Pierre Gabriel.

Articolele matematice ale Profesorului Nicolae Popescu însumând între 1500-2000 de pagini se vor publica sub egida Academiei Române. Impactul rezultatelor sale ştiinţifice este deosebit, noţiunile şi tehnicile noi introduse de Profesorul Nicolae Popescu au intrat rapid în circuitul matematic, fiind utilizate şi citate în peste 1400 de lucrări publicate de autori români şi mai ales străini.

La Congresul Internaţional de Matematică din 1966 care a avut loc la Moscova, comunicarea tânărului cercetător Nicolae Popescu, ţinută la propunerea profesorului Saunders Mac Lane în cadrul Secţiei de Teoria Categoriilor, Secţie pe care acesta o crease împreună cu profesorul Samuel Eilenberg, a avut un deosebit succes. Ca urmare, cercetătorul Nicolae Popescu nu a mai fost lăsat să iasă din ţară pentru a onora numeroasele invitaţii în zeci de universităţi din întreaga lume. Abia după 1990 a putut ieşi din ţară şi da curs unor astfel de invitaţii. A ţinut peste o sută de conferinţe la numeroase universităţi din Franţa, Elveţia, Italia, Belgia, Germania, Rusia, SUA, Spania, Japonia, Kuwait, Mexic, Egipt, Pakistan, Chile, Nicaragua, etc., până în 2007, atât cât i-a permis sănătatea.

Posteritatea va adăuga pas cu pas noi elemente pentru a putea înţelege mai bine semnificaţia Operei mentorului Nicolae Popescu. NICOLAE POPESCU a dăruit, nu doar României, rezultate ştiinţifice fundamentale, rod al gândirii sale mature, ordonate şi de foarte înalt nivel. Şi aşa cum afirmă în acest volum profesorul Dan I. Papuc, Nae Popescu este „un mare matematician, dar nu numai atât…”. În afara Operei sale matematice şi a Şcolii de Algebră şi teoria numerelor pe care a creat-o, profesorul Nicolae Popescu a fost un om de o aleasă cultură, de un înalt nivel spiritual, un om de o mare generozitate, şi „a avut harul prieteniei”, cum reiese din textele cuprinse în acest volum, scrise de 93 de persoane care l-au cunoscut, mai puţin sau mai mult, dar suficient încât să realizeze că se află în faţa unei personalităţi umane şi ştiinţifice cu totul aparte.

Experienţa spirituală de excepţie a mentorului NICOLAE POPESCU a jucat un rol important în tot ceea ce a întreprins. A lucrat cu detaşare, fără să urmărească obţinerea de rezultate de vreo natură sau alta.

Aş vrea să vă mulţumesc din suflet tuturor celor care sunteţi aici, tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui volum, pentru dăruirea cu care au contribuit la această carte, aş vrea mulţumesc şi celor care nu sunt aici, atât celor care au contribuit, cât şi celor care nu au contribuit, dar care l-au cunoscut şi sunt astăzi cu gândul alături de noi.

Aş vrea să mulţumesc Celui care a făcut posibilă întâlnirea noastră cu omul, matematicianul, mentorul Nicolae Popescu.

În încheiere, aş vrea să vă citesc primul poem, din volum, pe care D-na Profesoară Cabiria Andreian l-a amintit:


ÎN CLIPA REGĂSIRII

Lui Nicolae Popescu

În libertatea mării constrângerea e malul.
Deplinul întuneric lumina o conţine.
Pe ţărmul neclintirii neliniştea e valul
şi din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.

Nimic îţi pare totul când cauţi nemurirea.
În muta disperare tăcerea e cuvântul.
Nefericirea însăşi cuprinde fericirea
când, plin de umilinţă, tu părăseşti pământul.

Iluzia, supusă, ascunde adevărul
doar pentru a-l cunoaşte în clipa despărţirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
şi care este veşnic în Clipa regăsirii...



Copyright © 2003- 2007