Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul " VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile |
|
|
 |
Volumul de poezie bilingv - "PEREGRINO"
TRANSPARENTĂ DESĂVÂRSITĂ - prefață
Poate ca a vorbi despre spiritual în poezie pare un lucru oarecum tautologic
din momentul în care întelegem ca fructul expresivitatii este acela
de a transcende, oricare ar fi nivelul, simpla stare vegetala a constiintei.
Tot astfel poezia nu se poate elibera în totalitate de dramatismul sau,
de starea sa tensionata, oricât de mult ar recurge la explozia tipografica
dadaista sau la aleatoriu ca în cazul versului automatic suprarealist.
Desigur ca un poem nu este un aforism, o sentinta, sau un pamflet: o
asemenea perspectiva ar însemna militarizarea sau disolutia poeziei.
Dar presupunând complicitatea genurilor si a formelor, poetii din toate
epocile si stilurile au profitat de asemenea modalitati pentru raspândirea
produselor lor literare.
Atât poemele moraliste ale unui Quevedo, cât si cele teosofice ale lui
Blake nu emana pur si simplu dintr-o doctrina, ci o estetizeaza si o
dinamizeaza pe aceasta, în orice caz, cu plasticitatea cuvintelor. Si
nici macar atât, caci ideologia serveste doar ca suport macrocosmic
al poemului, ca scuza filosofica pentru desfasurarea creativa care doreste
sa se vada materializata într-un monument verbal. În acest mod servitutile
doctrinare sunt sublimate si poemul, la adapost teatral al unei teorii
care îl utilizeaza ca simplu vehicul estetic ajunge la noi, la urma
urmei, în acest mod, ca un produs estetic. Astfel îl situam din punct
de vedere lingvistic si istoric.
Sa spui ca poezia pe care o scrie Elena Liliana Popescu este spiritualista
vine poate în contradictie cu afirmatia mai originala care o defineste
ca pur si simplu spirituala. În primul caz am vorbi despre o tendinta,
de o aspiratie, doar despre un stil; în al doilea, despre o constiinta
care a ajuns la sine, despre un subiect, despre realitatea unei experiente.
Înainte de a cataloga opera Elenei Liliana Popescu ca o simpla poezie
marturisitoare ar fi de dorit sa contextualizam cum ar putea sa ni se
para previzibilitatea mesajului sau.
Faptul ca autoarea se dedica profesional predarii matematicii în mediu
universitar, aceasta este nuanta care anuleaza prin contrast imaginea
pe care am fi putut sa o cream la citirea grabita a primelor versuri.
Stim ca împartirea între stiinte si litere se supune exigentei dualiste
cu care rationalismul modern a structurat stiinta, si care a produs
o lunga serie de perechi semantic opuse, dar inseparabile de-a lungul
secolelor de gândire: profund-superficial, trup-suflet, ratiune-intuitie,
idealism-rationalism, interior-exterior, etc...
Dar relatia între mistica si matematica este una veche, iar pitagoreicii
sunt, poate, exemplul cel mai evident si mai cunoscut în aceasta privinta.
Daca matematica dezvaluie o ordine în universul de o complexitate crescânda,
nu pot decât sa se transforme în instrumentul recunoscut prin excelenta
al dinamismului divin si al realitatii formale a creatiilor sale. Vorbim
despre legile geometriei, de exemplu, dar si de geometria ermetica a
alchimistilor. Sa ne amintim de extazul unui Pascal în fata proprietatilor
numerelor. Numarul este un concept esoteric.
În realitate nimic mai mistic decât ratiunea însasi, si anume Ratiunea,
nu mica ratiune rationalista, tehnologica si pragmatista care în delire
cuantificatoare devine un sarcofag de duritatea diamantului al propriei
sale luciditati.
Cu toate probabilitatiile aceasta este ceea ce primeste poetul Elena
Liliana Popescu din partea omului de stiinta Elena Liliana Popescu:
cunoasterea realitatii potitive, matematica unei armonii în natura.
Si ideea armoniei sugereaza pe acelea de ordine si de unitate, motive
de baza ale poeziei sale. Ordinea morala a eului care filtreaza gânduri
si sentimente în mod precis în cautarea unitatii rupte, a aspiratiei
nazuite.
"Dincolo de nori, înspre tine", spune Popescu în poemul dedicat
tatalui sau, înspre "tara natala", aratând ca dupa viata ne
asteapta plenitudinea personala a întâlnirii cu originile. Întâlnire
care nu presupune manifestarea unor fabulatii mitice ci face aluzie
la descoperirea intimitatii noastre proprii si sacre. Într-un asemenea
proces nu trebuie sa uitam speranta - O singura înviere salveaza omenirea
- tot asa cum nu trebuie uitat nici efortul pe care trebuie sa-l faca
fiecare: salvarea depinde de vointa noastra, de capacitatea noastra
de a suporta autotransformarea. Sufletul nostru este marea dimensiune
necunoscuta pe care trebuie sa o abordam. Pentru a ajunge la ea, cel
mai bine este sa devina transparent prin catharsis.
Asa este poezia lui Popescu, simpla, cordiala, atât de eliberata de
excese metaforice încât am putea spune ca este lipsita de literatura,
adica, de artificiu, caci, ceea ce se observa îndeosebi în poezia sa
este vocea poetului dialogând cu cititorul fara a potenta în plus cuvântul.
Acum, desigur, poezia înseamna si limbaj. Din fericire sinceritatea
spirituala a Elenei Liliana Popescu prevaleaza în poezia sa asupra discursului,
chemându-ne sa înfaptuim fara discontinuitati, într-un discurs interior
nou, transparenta desavârsita.
José María Pińeiro
Citește si prezentarea
acestui volum. |