Selecții
|
|
Pelerin
Nu sunt decât un gând al tău - înaripat
Doar să călătoresc prin ere-mi este dat
Prin lumi îndepărtate să trăiesc, să
mor
Şi să-mi continui zborul, de zeu rătăcitor...
De vise plutitoare ademenit să fiu
Să cred în vraja fetei morgana din pustiu
Să nu-mi aduc aminte menirea ce mi-ai dat
S-aleg mereu eroarea, să fiu neîmpăcat,
Să uit izvoru-mi sacru, din ce în ce mai mult
De-a inimii solie să nu ştiu să ascult
Şi să trăiesc coşmarul până la capăt:
ura
Şi moartea deopotrivă să-mi fie semnătura,
Să port război zadarnic cu alte seminţii
S-adun fără odihnă imense bogăţii
Să-mi fie egoismul cuvânt de căpătâi
Şi dintre oameni, laşul să-mi pară cel dintâi,
Credinţa proclamată să-mi fie vorbă-n vânt
Deşi o predic zilnic, să nu cred în cuvânt,
Să mint cu uşurinţă şi să răstălmăcesc
Să vreau sub stăpânire tot neamul omenesc,
Să nu-nţeleg că viaţa e-un dar neprihănit
Să risipesc aiurea talantul moştenit
Să nu ştiu ce e mila, lovind fără cruţare
În cel căzut şi paşnic, lipsit de apărare
Şi să repet întruna greşeala dinceput
Pe drumul amăgirii - întâiul pas făcut,
Să ocolesc dreptatea în faptă şi-n cuvânt
Să-nchei cu neştiinţa un straşnic legământ,
Nesăbuinţa, teama, să nu pot să-mi măsor
Să nu ştiu ce-i ruşinea, să fiu slab, trădător
Prin faptele-mi mărunte să preamăresc mereu
Căderea în puterea făţarnicului eu
Un gând al meu, într-adevăr, înaripat
În lumea de fantasme de tine exilat
Şi rătăcind din loc în loc, neştiutor
Să poţi cândva să te întorci triumfător,
De visele-amăgirii s-ajungi să te dezlegi
Nimic să nu te-abată din calea ce-o alegi
Treptat să redescoperi menirea ce ţi-am dat
Să descifrezi misterul în tine încrustat,
Să îţi aduci aminte din ce în ce mai clar
De cel ce-a fost cu tine-n periplul solitar
Să-i faci iubirii cale, în inimă s-o porţi
Şi viaţa să le-o aperi la cei treziţi din
morţi.
Să poţi vedea în toate pe cel ce le-a creat
Să ştii că avuţia n-o are cel bogat,
Că universul însuşi trăieşte prin iubire:
Să-ţi poţi ierta vrăşmaşul e-nscris
în a ta fire.
Credinţa ta va creşte din ce în ce mai mare
De când te vei supune la singura-ncercare,
Să cauţi adevărul: a fi sau a nu fi?
Stăpân pe tine însuţi vei reuşi să
fii!
Vei şti atunci că viaţa e fără de sfârşit
Şi-ntreaga moştenire ce crezi c-ai risipit
Te-aşteaptă înmiită, al ei stăpân
sortit
Când centrul minţii tale va fi nemărginit...
Vei căuta-nceputul şi nu-l vei mai găsi
În saltul cel din urmă pe care-l poţi gândi
Spre ţara ta natală-n cel mai umil veşmânt
Purificat şi liber de orice legământ.
Acolo unde răul nu are cum ajunge
Doar armonia în toate, ce-s una, se răsfrânge.
Cuvântul, fapta, gândul, în tine se rostesc,
Întreaga libertate-n tăcere ţi-o vestesc. |