Scrieri
 


Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile
home > scrieri > pelerin

Pelerin

Cititi si alte selectii

Tăcuta lumină

Din ghemul de raze-destine
Un fir înspre tine coboară...
Tăcuta lumină conţine
A vieţii pierdută comoară.

Desprins din a minţii capcană
Un suflet Viaţa pătrunde.
Şi câtă blândeţe emană
Din Glasul ce chipul şi-ascunde…

În clipa ce-nvăluie timpul
Şi gândurile-s pironite,
Străbaţi nemişcat labirintul
Cuvintelor nemairostite.

Nu ştiai

Viaţa era
Lângă tine
Şi tu
Nu ştiai,
Fascinat
De strălucirea
Chipurilor
Pe care
Potrivnica ei
Ţi le desfăşura
Înaintea ochilor
Tăi
Încă nedeschişi.

Cum altfel?

Îndrumă-mi viaţa Tată
Şi limpezeşte cursul
De ape zbuciumate,
Al gândurilor - veşnic
Aflate-n rătăcire

Cum altfel, vreodată
Putea-voi înţelege
Cuvântul din discursul
Tăcerii exprimate
Prin arderea-i în Sfeşnic
- perpetua rostire?

Un singur cânt

O singură petală
Îmbracă Universul
O singură vestală
Înaripează versul

O singură chemare
Încearcă pelerinul
O singură-ntâmplare
Întâmpină destinul

O singură privire
Scrutează necuprinsul
O singură-amintire
Păstrează neînvinsul

O singură-nviere
Salvează omenirea
O singură avere
Nu-mpovărează firea

O singură esenţă
În toate vieţuieşte
O singură absenţă
Făptura întregeşte

O singură cărare
Te duce înspre tine
O singură-ntrebare
Răspunsul viu conţine

Un singur gând
E poarta descătuşării tale
Un singur cânt
Înalţă tot ce-ntâlneşti în cale.

Când treaz e visătorul

Necunoscut e gândul ce-şi caută izvorul,
Necunoscut cuvântul ce naşte începutul
Necunoscut e visul când treaz e visătorul
Necunoscută-i clipa ce-ascunde neştiutul.

Pentru a-l regăsi

Hristos a înviat
În inima
Celui ce s-a trezit,
Pentru a-L regăsi
Încă o dată,
Poate pentru
Totdeauna.

La fel ca-n prima zi

Ascuns este prezentul în trupul altui ieri
Ascunsă-i primăvara în mii de primăveri
Ascunsă-i întrebarea în tot ce vei gândi
Ascuns este răspunsul la fel ca-n prima zi

Un singur poem

Toate poemele lumii,
Sunt un singur poem,
Al meditaţiilor omului
Asupra condiţiei sale umane:
Revoltă, decepţii,
Amăgiri şi dezamăgiri,
Suferinţe reale sau imaginate
Dar care par la fel de puternice,
Încercări de a ieşi din impasul neputinţei,
Amânări, aşteptări, dureri,
Dar şi trăiri intense până la extaz,
Pătrunderi în zonele subtile ale esenţelor,
Speranţe de umanizare a Universului
Din noi.

Un cânt, asemenea unui fluviu,
De apă vie, dătătoare de viaţă,
Ce întoarce din iubirea primită în dar,
Iubirea pe care o putem dărui,
Celor ce-n inima lor o pot găzdui…

Spune-mi

Nu ai crezut
Că poţi învinge doar atunci
Când renunţând la orice armă,
Vei lupta cu propria imagine
Pentru eliberarea ta.

Nu te vei mai putea privi
În oglinzile care să te arate
Slab sau trufaş,
Neînfricat sau laş,
După dorinţă…

Ţi s-a mai spus,
Dar nu ai crezut…

În ţara fără de oglinzi,
„care îţi va mai fi chipul?”,
Te vei întreba atunci
Încă o dată, şi vei afla,
Dacă vei lăsa răspunsul
Să vină de la sine…

Ce vei avea de pierdut,
Când căutarea va fi
Singura realitate posibilă?

Care este drumul,
Se-ntreabă cel care merge
Fără să ştie, pe singurul drum,
Pe care poate s-ajungă?…

Unde să ajungă,
Dacă el este deja acolo,
Chiar dacă nu poate încă să ştie
Că este câştigătorul?

Ce competiţie este mai de temut
Decât aceea în care tu
Eşti singurul concurent îndârjit?

Dar cum mai poţi lupta
Când adversarul poartă,
Drept amuletă,
Doar chipul tău?

„Alungă toate speranţele”, ţi s-a spus,
Pentru a putea să speri cu adevărat!
Dar, spune-mi, la ce mai este bună speranţa
Pentru cel care are deja totul?
Sau cunoaşterea drumului de întoarcere,
Pentru cel care a ajuns?…

Nu ţi-am spus până astăzi

Nu ţi-am spus până astăzi
Că zilele trec
Fără să-mi mai povestească
Micile lor întâmplări, de zi cu zi,
Că mările, toate,
S-au întors în ocean
Şi că albia lor secătuită plânge tăcut,
După vioiciunea valurilor de altă dată,
Că tristeţea adâncă nu mai are cuvinte
Iar amintirile
Nu se mai pot trăi niciodată la fel,
Că viaţa este şi nu este
Ceea ce părea să fie atunci,
Sau într-un mâine rătăcit undeva în trecut,
Că am văzut
Cum colbul acoperă totul,
Iertarea şi ura deopotrivă,
Că aspiraţia spre ceea ce poate fi mai bun
Se impregnează cu balastul
Cel mai fin cu putinţă,
Povară ascunsă cu grijă undeva,
Între cutele memoriei acelei fiinţe
Necunoscute din ce în ce mai mult,
Că uitarea nu există,
Şi la fel depărtarea,
Decât poate în visele noastre
De fiecare zi,
Acolo unde ne retragem
De-atâtea ori,
Pentru a ne putea întoarce,
Câteodată,
În visul nostru din totdeauna, acolo
Unde poposim de fiecare dată,
Pentru a ne putea întoarce cândva …

Nu ţi-am spus până astăzi
Că râul îşi pregăteşte matca
Pentru întoarcerea acasă
Din peripeţiile-i fără de număr,
Iar vietăţile pe care le adăpostise
Vremelnic,
Aleargă neajutorate,
Fără să ştie că viaţa lor
Va însemna de acum
Ceva ce le-ar speria de moarte,
În înţelegerea lor limitată,
Că mâlul din adâncuri,
Este mai pregătit ca niciodată
Să accepte noile forme de suferinţă
Pentru a putea năzui la cunoaştere,
Că totul este cum nu se poate mai greu
De suportat aici, unde totul
Îi pare de fiecare dată altceva,
Celui ce nu ştie să vadă
Decât ceea ce se poate vedea,
Că nemărginirea poate fi cuprinsă
În gândul cel de pe urmă,
Care poate deveni cel dintâi,
Doar o singură dată în viaţă,
Sau că punctul poate să fie
Atât de încăpător, încât să cuprindă
Întreaga imensitate de forme distincte,
Ale căror însuşiri neştiute
Se întrepătrund până la identitate,
În esenţa lor nepieritoare,
Că drumul e cale şi scop pretutindeni,
Acolo unde este zbatere şi făptuire,
Gând şi speranţă, trădare şi recunoştinţă,
Că-ntreaga suflare
Este pregătită oricând pentru călătorie
Pentru a ajunge acolo
De unde nu mai poate pleca,
Fără să sufere cea mai grea dezamăgire,
A celui ce ştie...

Nu ţi-am spus că anotimpul
Se transformă pe clipă ce trece,
În virtutea unei legi nedescoperite
De specialiştii atotştiutori,
Pentru a fi în pas cu schimbările
Produse de mentalităţi neschimbate,
Sau că adevărurile
Sunt la fel de periculoase
Ca neadevărurile
Atunci când te încăpăţânezi
Să le probezi
Sau să le infirmi existenţa,
niciodată poate să însemne:
Mai târziu, altădată, sau acum,
Într-o lume supusă schimbării
Şi în acelaşi timp nemişcată,
În adâncurile sale de nepătruns,
Că timpul nu este altceva decât
Cea mai de temut înfăţişare
A necunoscutului, idolatrizat
În încercarea omenească
De a depăşi barierele iluziei nevăzute …

Cititi si alte selectii


Copyright © 2003-2007