Scrieri
 


Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile
  home > scrieri > Evocare George Ioana - 2012

Evocare a poetului George Ioana – la 90 de ani de la naştere

Pe 28 noiembrie 2012, se împlinesc 90 de ani de la naşterea poetului pilot George Ioana (28 noiembrie 1922, Liţa, Teleorman – 9 decembrie 1990, Bucureşti).

Cu 22 de ani în urmă, la puţin timp după plecarea sa dintre noi,  Elena Liliana Popescu i-a dedicat tatălui său această poezie:

SPRE TINE

În memoria tatălui meu,
poetul pilot George Ioana

În zborul tău
ce înspre nemurire
te duce
şi înspre neuitare,
alai de îngeri
vin să te petreacă,
să îţi aline dorul
de visare,
iar lacrimile celor dragi,
rămaşi departe
să le preschimbe-n chihlimbare,
să-ţi lumineze zborul
spre înalt
şi dincolo de nori
– spre tine –
să te avânţi în ultimul asalt.

Am selectat pentru această evocare trei poezii ale sale din cartea Zborul. Vis şi destin (Editura Hermes, 1999), scrise când era tânăr pilot, în jurul vârstei de 20 de ani:

DIN CERURI

Din ceruri se coboară
Pe raze, harul sfânt,
Băieţii îşi iau zborul
Şi cântă lin motorul
Fugind de pe pământ.

În aer se răsfaţă
Lovindu-se de nori,
Plutind pe-albastre ceruri,
Trecând peste păduri
Vitejii zburători!

Se leapădă de gânduri…
Necazurile lor
Rămân pe iarbă jos.
Ah, cât e de frumos
Să fii aviator!

Coboară lin din ceruri,
Motoru-i se opreşte…
Se-ndreaptă spre pământ,
Văzduhul risipeşte
Al păsării avânt.

1 Aprilie 1941, Roşiori de Vede

ÎN RECUNOAŞTERE

Ne-mpresurau săgeţile de foc
şi-aripile de nori boltite-n vânt,
explozii seci, cu ultimul cuvânt
celor lipsiţi de dramul de noroc.

Mâinile, strângeau crispate manşe
iar ochii oţeleau priviri spre sol
şi punctelor de ,,foc” dădeau ocol
cercând să-nşele-a morţii avalanşe.

Mărşăluiau armate de furnici
Amestecând culorile armurii.
Simţeam un gust amar în cerul gurii,
văzând, în lupta lor, cât sunt de mici.
 
Se îmbulzeau la margini de păduri,
sălbăticiuni, la masă nepoftite,
iar luptători, cu feţele mânjite
de moarte, se zbăteau în arături.

Parc’ auzeam cum crengile se frâng
şi oasele zdrobite de şenile,
dar gândul meu zbura spre alte zile
pe care mai speram să le ajung.

1944, Balomir

PE FRONT

Se aşternuse pe pământ, linţoliu
nocturn. Pădurea-ncremenise.
Războiu-şi menţinea cumplitul doliu.
Părea că toată firea adormise.

Pe drumu-nfricoşat, din pădurice,
ce leagă-aerodromul de oraş,
păşeam tăcut, călcând ca pe arşice,
prudent, cum e în luptă un ostaş.

N-am auzit nimic, pân’ la cuvântul:
− Hallt! şi-n acest timp, în spate,
simţeam ceva de groază, apăsându-l,
şi mâini ce începuseră să cate.

La grade s-a oprit, înţelegând:
− Român? şi… kein pistol? o voce zise
Eu am oftat o dată, vrând nevrând.
− Weg! Pleacă! spuse cel ce poruncise.

Târându-mi paşii, ca automat,
un gol se cuibărise parcă-n creier.
Nu-nţelegeam ce mi s-a întâmplat!
Nu auzeam nici ţârâit de greier!

Şi mai tăcută noaptea mi-a părut,
iar stelele că tremurau pe cer,
În mine, somnul n-a mai încăput
şi nici în minte tainicul mister …

1944, Krosno-Polonia



Copyright © 2003- 2007