Elena Liliana Popescu Cititorule
Încearcă să laşi deoparte grijile zilei pentru a putea păşi împreună în realitatea Visului numit Poezie, deschizând poarta inimii tale acestor versuri.

Ele s-au născut în inima mea atunci când le era dat să se desprindă din lumea formelor-gânduri şi a se înveşmânta în lumea formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-şi destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine.

Simplitatea, care în esenţa ei înseamnă adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere.

Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea.

Cunoaşterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii intregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre.

Poeţii vin şi pleacă, lăsând strădania lor în a dezvălui chipul nevăzut al Poeziei, care ne priveşte fără să ne judece de dincolo de valul Iluziei.
în engleză (in english)

Elena Liliana Popescu

Evenimente
Festivalul International de Poezie: Poete în "País de las Nubes", a XIV-a editie, Mexic, 2006
citeste
FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE DE LA HAVANA -mai -iunie 2006 Cuba
mai mult
Festivalul International de Poezie "AQUÍ ESTÁ GRANADA" din Granada, Nicaragua - Februarie 2006
afla mai multe | vezi imagini
Encuentro de poetas del mundo latino, Mexic, 18-23 octombrie 2005
mai mult
Feria del Libro de Madrid - iunie 2004 - "Encuentros literarios. La Europa que se amplía"
mai mult
11 mai 2004, Matematica si Poezia - în Sala "Dan Simonescu" a Bibliotecii Centrale Universitare
mai mult
Eveniment cultural international în Mexic - Întalnirea poetilor lumii latine - 2003
mai mult

home > noutati

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE DE LA HAVANA

mai - iunie 2006


Parcul Victor Hugo, Havana, 1 iunie 2006. A fost omagiat Mihai Eminescu prin lecturi poetice.

Între 30 mai și 3 iunie 2006, Unión de Escritores y Artistas de Cuba , împreună cu mai multe institutii prestigioase de cultură a organizat editia a XI -a a Festivalului International de Poezie de la Habana. Festivitatea de deschidere a avut loc în Basílica Menor del Convento de San Francisco de Asís, unde după cuvintele de inaugurare rostite de președintele festivalului, Miguel Barnet, s-au citit poeme în original, pentru fiecare tară reprezentată în festival câte un poem. În aceeași seară a avut loc ceremonia de înmânare a Premiului Rafael Alberti poetului cubanez Pablo Armando Fernández, oferit de Sociedad de Beneficencia de Andalucía, reprezentată de Aitana Alberti, fiica poetului Rafael Alberti.

Festivalul International de Poezie din Cuba a reunit peste 120 de poeti din peste 32 de tări din

Lansarea cărtii Peregrino, de E. L.Popescu, apărută în Spania, prezentată de poetii Waldo Leyva (Cuba), și Tito Alvarado (Canada), Salón de Embajadores del hotel Habana Libre, 1 iunie 2006.
Europa, SUA și America Latină. Au fost elogiati poetii Roberto Sosa și Evgheni Evtușenko. A fost omagiat Mihai Eminescu, prin lecturi poetice oferite de mai multi poeti invitati. De asemenea, în cadrul unei seri literare românești, manifestare organizată de Unión de Escritores y Artistas de Cuba împreună cu Ambasada României, au citit din creatia proprie poetii români invitati și ambasadorul României în Cuba, E. S. Constantin C. Simirad.

La editia XI-a a Festivalului International de Poezie din Habana au participat printre altii, poetii Antonio Goncalves (Angola), Elena Kohen (Argentina), Zajari Zajariev, Nikolai Petet (Bulgaria), Tito Alvarado (Canada), Carmen Guillén (Costa Rica), Dinko Paulovich (Chile), Juan Manuel Roca (Columbia), Ramiro Jiménez (Ecuador), Manuel Quiroga Clerigo, Camilo de Ory (Spania), Olga Garcia (SUA), Francisco Morales Santos (Guatemala), Roberto Sosa, Carlos Ordonez (Honduras), Gaetano Longo (Italia), Lina Zerón, Angélica García Santa Olaya, Alexandra Botto, Armando Alanís Pulido, Ciprian Cabrera Jasso (Mexic), Consuelo Tomás (Panama), Fernando Aguiar (Portugalia), Etnairis Rivera, Yolanda Vázquez (Puerto Rico), Adi Cristi, Elena Liliana Popescu, Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu (România), Evgueni Evtushenko (Rusia), Svetlana Kalezic (Serbia și Montenegru), Goy Persson (Suedia), Luis Bravo (Uruguay), Gustavo Pereira, William Osuna, (Venezuela), Alex Pausides, Miguel Barnet, Waldo Leyva, Otilio Carvajal, Alejandro Aguilar (Cuba).

Alaturi de Lina Zerón - Mexic

Programul manifestărilor poetice s-a desfășurat timp de cinci zile în Havana dar și în alte localităti din apropiere și a cuprins prezentări de carte, discutii pe teme poetice, recitaluri de poezie în universităti, colegii, muzee, săli de expozitii, institute de cercetare, în biserici, dar și în parcuri. Festivitatea de încheiere a avut loc la Castillo de La Punta, în La Habana Vieja, unde Poezia, Muzica, Dansul, Teatrul, se regăseau în mod firesc în stradă în întâmpinarea oamenilor veniti în număr mare să se bucure de o amiază însorită de început de iunie.


Alaturi de: Angélica García Santa Olaya - Mexic
Ángel Zuazo-Cuba


Prin prezenta unor personalităti marcante ale culturii și poeziei, întâlnirea poetică din Havana constituie un eveniment poetic important în agenda culturală a lumii contemporane. Mentionez doar câteva nume ale organizatorilor, cărora le adresez multumiri pentru calda primire și pregătirea programului atât de dens al acestei editii, a XI-a, a Festivalului international din Havana: Alex Pausides, Tito Alvarado, Carlos Martí, Aitana Alberti, Waldo Leyva, Pierre Bernet, Fabiola Mora.

Elena Liliana Popescu



Copyright © 2003- 2007

En français In english En espańol