Scrieri
 


Ţie (1994)
Tărâmul dintre gânduri (1997)
Cânt de Iubire - Song of Love (1999)
Imn Existenţei (2000)
Pelerin (2003)
Cânt de Iubire - Pesma Liubavi (2001)

Peregrino (2004)

Cânt de Iubire - versiune chineza (2006)
Cânt de Iubire - Song of Love - editie revazuta 2007
Cât de aproape... - Lo cerca que estabas (2007)
Unde esti, Timp? (2007)

Poeme - romano-urdu (2008)


Viaţa impersonală (1993)
Introspecţia (1994)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul I (1997)
Înţeleptul de la Arunâchala volumul II (1997)

Caosmos. Katharsis nu doar pentru mine (2002)

Introspecţia - poeme (2005)
Frumuseţea Tandreţei (2006)
Harpă de umbră şi lumină (2007)
Viaţa impersonală (revăzută 2007)

Lucrări, Culegeri, Cursuri
Cartea "Zborul. Vis şi destin"
Poezia, pentru mine

Poezii de IOANA GEORGE
Selectii din volumul "VISUL MEU. ZBOR ŞI DESTIN"
cititi selectiile
  home > scrieri > Cânt de Iubire - Song of Love - Chanson d’Amour - 2013

Cânt de Iubire - Song of Love - Chanson d’Amour

de Elena Liliana Popescu, Editura Pelerin, Bucureşti, România & Editura Destine Literare, Montreal, Canada, 2013, volum trilingv (română, franceză şi engleză), traducere în engleză de Adrian G. Sahlean, prefaţă şi traducere în franceză  de Estelle Variot, postfaţă de Theodor Damian.

 

FRUMUSEŢE – BEAUTY – BEAUTÉ

Frumuseţea adevărată are harul de a străluci cu o putere lăuntrică, imanentă, a sufletului curat ce o locuieşte şi o înfăptuieşte mereu – fărâmă vie a Duhului înalt, al însuşi Creatorului tuturora. Veacul acesta, cu lumea lui (post)modernă, prea ocupat cu patimile sărmanelor sale nefapte, rămâne astfel mereu în uluire, atunci când i se iveşte în faţă Frumosul, neaşteptat, viu, negrăit, în toată splendoarea sa, parcă mai presus de firea noastră omenească, cea de toate zilele; aşa ni se arată şi versurile doamnei Liliana Popescu, în care armonia gândirii matematice şi eleganţa rostirii poetice se îmbină în mod fericit, bucurându-ne adâncul inimii.

True Beauty has the heavenly-given gift to shine with the immanent inner power of itself – the power of the pure soul inhabiting and incessantly creating it from within, in the glory of a joyful ray of light coming to us from the Spirit of God above. This century's (post-)modern world, too busy to attend to its fierce and pathetic undoing, keeps being taken aback in sheer surprise whenever simple and noble Beauty shows unexpectedly, full of life and in mighty splendor. So comes to us Liliana Popescu's sweet verse, weaving the harmony of deep mathematical thought with the grace of light poetic expression, for the pure delight of our hearts bosom.

La Beauté Véritable a le don de resplendir avec une force intérieure, immanente, de l’âme pure qui l’habite et qui crée toujours – éclat vivant de l’Esprit saint, du Créateur même de toute chose. Ce siècle, avec son monde (post)moderne, très accaparé par les souffrances de ses pauvres inexistences reste ainsi toujours étonné, quand apparaît devant lui le Beau, inattendu, vivant, indicible, dans toute sa splendeur, comme s’il transcendait notre existence humaine, celle de tous les jours ; ainsi, nous apparaissent également les vers de Madame Liliana Popescu, dans lesquels l’harmonie de la pensée mathématique et l’élégance de la prononciation poétique se mêlent avec bonheur, en nous comblant au plus profond de notre cœur.

DAN SLUŞANSCHI

L’AMOUR TRANSCENDÉ PAR LA POÉSIE

Elena Liliana Popescu, Professeur de mathématiques à l’Université de Bucarest, traductrice et éditrice exprime dans ses ouvrages toute la délicatesse de son âme de poète.
Elle perçoit l’amour, le ressent et nous fait partager ses différentes facettes (« Je t’ai reconnu »/ « I recognized You ») et les sentiments qu’il suggère et qui conduisent au rapprochement ou à l’éloignement tout au long du temps (« Où es-tu, Temps ?»/  « Time, where have you gone? »).
Elle associe l’amour au mystère (« Si Tu savais »/ « If You only knew »)et au divin (« Je voudrais»/ « I wish»),explorant la tristesse et la douleur, les doutes (« Méfiance »/ « Mistrust »), les interrogations, les prières même (« Je t’en prie »/ « I beg you »)et les espoirs humains, dans ses différentes étapes, espoirs parfois déçus mais tellement nécessaires à la vie et à l’épanouissement de la personnalité de chacun (« Si »/ « If »).
Elena Liliana Popescu transmet également un message d’apaisement (« Mais je me retrouve »/ « I find myself again»), en faisant le lien entre le passé et l’être aimé absent (« Pietà ») et le présent et l’avenir (« Regarde dans ton cœur »/ « Look into your heart!»), synonymes d’espérance et de continuité renouvelée (« Continuité »/ « Continuity »), jusqu’aux retrouvailles finales (« À l’instant des retrouvailles »/ «When you’re found»), Elena Liliana Popescu émeut par sa poésie car elle s’exprime par des mots vrais qui viennent du plus profond de son âme sur des sentiments humains et sur le plus énigmatique (« Personne ne t’a répondu »/  « Nobody answered »); (« Tu te demandes »/ « You ask yourself ») et le plus beau d’entre eux (« Un jour »/ « One day »); (« Viens avec moi !/  « Come with me ») : L’Amour.

Estelle Variot

TRANSCENDEREA IUBIRII PRIN POEZIE

Elena Liliana Popescu, profesor de matematică la Universitatea din Bucureşti, traducătoare şi editoare exprimă în toate lucrările sale întreaga delicateţe a sufletului său de poet.
Ea percepe iubirea, o resimte şi ne împărtăşeşte şi nouă diferitele ei faţete (« Te-am recunoscut »/ « Je t’ai reconnu ») şi sentimentele pe care le sugerează şi care conduc la apropiere sau la depărtare de-a lungul Timpului  (« Unde eşti, Timp? »/ « Où est-tu, Temps ? »).
Poeta asociază iubirea cu misterul (« Dacă ai şti»/ « Si Tu savais ») şi cu divinul (« Aş vrea »/  «  Je voudrais »), explorând tristeţea şi durerea, îndoielile (« Neîncredere »/ « Méfiance »), interogaţiile, chiar rugăciunile (« Te rog»/ « Je t’en prie») şi speranţele omeneşti, în diferitele sale etape, speranţe uneori neîmplinite dar atât de necesare vieţii şi dezvoltării personalităţii fiecăruia (« Dacă »/ « Si »).
Elena Liliana Popescu transmite de asemenea un mesaj de împăcare (« Dar mă regăsesc »/ « Mais je me retrouve »), intuind legătura dintre  trecut şi fiinţa iubită, care este absentă (« Pietà »/ «Pietà »),  şi între prezent şi viitor (« Priveşte în inima ta »/ « Regarde dans ton cœur »), sinonime ale speranţei şi a continuităţii reînnoite (« Continuitate »/ « Continuité ») până la regăsirea de sine finală  (« În clipa regăsirii »/ « À l’instant des retrouvailles »).
Elena Liliana Popescu emoţionează prin poezia sa pentru că ea se exprimă prin cuvinte adevărate −ce vin din adâncul sufletului său− despre sentimentele omeneşti şi asupra celui mai enigmatic  (« Nimeni nu ţi-a răspuns »/ « Personne ne t’a répondu » ; « Te-ntrebi »/ « Tu te demandes » ) şi cel mai frumos dintre ele (« Într-o zi » /  « Un jour » ; « Vino cu mine! » / « Viens avec moi »): Iubirea

Estelle Variot

LOVE TRANSCENDED BY POETRY

Elena Liliana Popescu, a Mathematics Professor at the University of Bucharest, translator and editor, expresses through all her works the entire sensibility of her poetical soul.
She perceives love, senses it and shares with us its different facets (“I recognized You”/ “Je t’ai reconnu”) and feelings that it suggests and that lead to proximity or distance in time” ( “Time, where have you gone?”/ “Où es-tu, Temps?”).
The poet combines love with (“Si Tu savais”/ “If You only knew”)and with the divine (“I wish”/ “Je voudrais”),while exploring the sadness and pain, the doubts (Mistrust” / “Méfiance”), interrogations, even prayers (“I beg you”/ “Je t’en prie”)and the human hopes in their different stages, these hopes sometimes unfulfilled but so necessary to the life and development of each one’s personality (“If”/ “Si”).
Elena Liliana Popescu also conveys a message of reconciliation (“I find myself again”/ “Mais je me retrouve”), having an intuition about  the connection between the past and the loved one who is now absent (“Pietà”) but as well between the present and the future (“Look into your heart!” / “Regarde dans ton cœur”), synonyms of hope and renewed continuity (“Continuity”/ “Continuité”), until the final  self-discovery  (”When you’re found”/ “À l’instant des retrouvailles”) Elena Liliana Popescu creates emotions through her poetry because she talks in authentic words – that come from the depth of her soul – about the human feelings in general, and in particular, about the most enigmatic (“Nobody answered”/ “Personne ne t’a répondu”); (“You ask yourself”/ “Tu te demandes”) and the most beautiful among them all (“One day”/ “Un jour”); (“Come with me”/ “Viens avec moi !”): Love.

Estelle Variot
(Translated by Theodor Damian)

POETRY AS EUCHARIST

Elena Liliana Popescu, professor in the School of Mathematics at Bucharest University, well known translator from French and Spanish into Romanian, constantly present on the globe’s meridians at literary congresses, writes a poetry that is simple, direct.
In good Homerian manner, Elena Liliana Popescu begins this volume with an invocation of the divinity – every volume must begin with an invocation of the divinity – which expresses the longing for God, and consequently, which has holiness as a target (If you only knew/ Si tu savais). This is evident as well in other poems theologically structured – like the one where she engages into a discussion with and about God, while reflecting on the divine perfection and the human imperfection (How right am I, I wonder/ Ai-je droit, vraiment ?), like the one where she invokes the image of the Holy Virgin (Pietà), or where she leads the reader to the search of God in visible things but beyond them also (I would like/ Je voudrais); here her metaphysical message includes the call to see, to become seer, in the spirit in particular, that is to see the beyond. That is how she writes: “I used reason:/ That was my mistake,/ I couldn’t see / The simplicity,/ Beyond it.” (I couldn’t see/ Je n'ai pas vu); yet the longing for God is evident especially when, in a short theological discourse, but of long breath, from the Patristic writings to our time, the poet declares that true freedom consists of obedience to God (To You/ À Toi).
A corollary of this way of doing theology, is represented by the vision of poetry as Eucharist, and consequently, of the poet as liturgist, in short but memorable verses: “Poets break for us/ fresh bread” (Song of Love/ Chanson d'amour).
Closely connected to the theological discourse and as a direct implication of the faith there expressed, Elena Liliana Popescu stresses the value and necessity of love. For everything that God created and gave us, we must return to Him a lot of love. For butterflies and insects (Continuity/ Continuité), for the nature’s elements: stars, mountains, fire, for order and perfection (Transformation).
Generally speaking, as time ago Pico della Mirandola, who in Oratio de hominis dignitate was analyzing the privileged position of man – as crown of creation – in the middle of nature in order to better know and love it and to be a wiser steward, refining himself in relation to it, as a skilled sculptor, here, the poet evokes the same theme in her own way (I would leave/ Je partirais); then she declares the imperative of love even in the context of doubt, which, in the author’s vision, is meant to bring the reader to an even higher conscientization of this imperative. That can be done through scrupulous search in the inner universe after which the affirmative response is supposed to appear (You ask yourself/ Tu te demandes).
In the context of this way of thinking the reader is placed before the imperative of forgiveness (Teach me/ Apprends-moi)and advised to think of the heart as a place of personal revival (Look into your heart!/ Regarde dans ton cœur).
Between theology and philosophy there is no separation, but continuity. This book indicates that abundantly. It has in it equally reflections on life and death (In a suspended moment/ À un moment arrêté), on world and God and in particular it stresses the right position man must adopt before God. Like A. Heschel who in his fundamental book Who is Man? was speaking about the vital necessity of awe, the poet here as well advises that we look at life in awe (In order to be born/ Pour naître), because everything must be marked by this state of spirit. Poetry is awe implicitly (You did not tell me/ Tu ne m'as pas dit).
Elena Liliana Popescu philosophizes as well on the fragility of the human existence here, on our perishability and transience (Dreamer/ Un rêveur), sometimes even starting from plays of senses and words (Mistrust/ Méfiance) and culminating with anthological reflections, as when she talks about (the superb) burden of our possibility to know (I saw her/ Je l'ai vue).
This book is an expression of the conscientization of one’s enthusiasm for writing, as in a distinctly beautiful verse the poet writes: “one day, a bird came / into my heart... / Since then, I have grown wings” (One day / Un jour).
On these wings the author is taking her reader.

New York, Theodor Damian

POEZIA CA EUHARISTIE

Elena Liliana Popescu, profesor la facultatea de Matematică la Universitatea din Bucureşti, traducătoare de anvergură din franceză şi spaniolă în română, prezentă continuu pe meridianele lumii la congrese de literatură, scrie o poezie simplă, nesofisticată, directă.
În bună manieră homerică, Liliana Popescu îşi începe acest volum cu o invocare a divinităţii, – orice volum trebuie să înceapă cu o invocare a divinităţii – care exprimă dorul după Dumnezeu, deci care ţinteşte sfinţenia (Dacă ai şti), fapt văzut şi în alte poeme dimensionate teologic, ca acela în care se angajează într-o discuţie cu şi despre Dumnezeu, reflectând asupra perfecţiunii divine şi a imperfecţiunii umane (Am dreptul oare?), ca atunci când invocă imaginea Sfintei Fecioare (Pietà), când conduce pe cititor spre căutarea lui Dumnezeu în lucruri, dar şi dincolo de ele (Aş vrea), mesaj metafizic caracterizat în chemarea la a vedea, a deveni văzător, în duh mai ales, adică vederea „dincolo”, ca atunci când spune: „Am gândit/ aceasta e greşeala/ şi n-am văzut/ simplitatea/ de dincolo”(N-am văzut), şi mai ales, ca atunci când, într-un discurs teologic scurt, dar de lungă respiraţie, de la scrierile patristice şi până la noi, poeta declară că adevărata libertate constă în supunerea faţă de Dumnezeu (Ţie).
Un corolar al acestui tip de teologie îl reprezintă viziunea poeziei ca euharistie şi în consecinţă, a poetului ca liturg, în versuri scurte, dar memorabile: „Poeţii frâng pentru noi/ Pâine curată” (Cânt de Iubire).
În strânsă legătură cu discursul teologic şi ca o consecinţă directă a credinţei acolo exprimată, Elena Liliana Popescu accentuează valoarea şi necesitatea iubirii. Pentru tot ce a creat şi lăsat Dumnezeu pentru noi I se cuvine multă iubire. Pentru fluturi şi gâze (Continuitate), pentru elementele naturii: stele, munţi, foc, pentru ordine şi perfecţiune (Prefacere). În general, ca oarecând Pico dela Mirandola, care în Oratio de hominis dignitate analiza poziţia privilegiată a omului – ca şi cunună a creaţiei – în mijlocul naturii pentru a o cunoaşte mai bine, iubi şi administra mai înţelept, şlefuindu-se pe sine în raport cu ea, ca un sculptor dibaci, poeta aici evocă aceeaşi temă în felul ei propriu (Aş pleca) pentru a proclama apoi imperativul iubirii, chiar în contextul îndoielii care în viziunea autoarei are menirea de a duce la o şi mai înaltă conştientizare a obligaţiei acestui imperativ, printr-o căutare scrupuloasă în universul interior în urma căreia să apară dovada şi răspunsul afirmativ (Te-ntrebi).
În contextul acestui mod de a gândi, cititorul este plasat în faţa imperativului iertării (Învaţă-mă) şi îndemnat să gândească la inimă ca loc al renaşterii personale (Priveşte în inima ta).
Între teologie şi filosofie nu există despărţire ci continuitate. Volumul de faţă cuprinde în egală măsură – tocmai ca un fel de continuitate teologică – reflecţii despre viaţă şi moarte (Într-o clipă oprită) sau despre lume şi viaţă, mai ales atunci când, precum A. Heschel careîn cartea sa de căpătâi Who Is Man? vorbea de necesitatea vitală a mirării, autoarea îndeamnă a privi viaţa cu mirare (Pentru a ne naşte), pentru că totul trebuie să fie marcat de această stare de spirit. Inclusiv poezia este mirare (Nu mi-ai spus).
Elena Liliana Popescu filosofează de asemenea pe marginea fragilităţii existenţei noastre aici, a perisabilităţii şi vremelniciei (Un visător), uneori chiar pornind de la jocuri de sensuri şi de cuvinte (Neîncredere) şi culminând cu reflecţii antologice, ca atunci când vorbeşte despre (superba) povară a acestei cunoaşteri (Am văzut-o).
Volumul de faţă este o expresie a conştientizării entuziasmului de a scrie, după cum într-un vers de o deosebită frumuseţe, poeta mărturiseşte: „Într-o zi, o pasăre a intrat/ în inima mea.../ De atunci, am prins aripi” (Într-o zi).
Pe aceste aripi îşi poartă ea cititorul.

Theodor Damian
 (Traducere în română de  E. L. Popescu)

LA POÉSIE COMME EUCHARISTIE

Elena Liliana Popescu, professeur à la Faculté de Mathématiques de l'Université de Bucarest, traductrice d'envergure du français et de l'espagnol en roumain, présente continuellement de par le monde aux congrès de littérature, écrit une poésie simple, directe.
Dans le bon ton homérique, Elena Liliana Popescu débute son volume par une invocation de la divinité, – chaque volume doit débuter par une invocation de la divinité – qui exprime le « dor » de Dieu, donc qui vise la sainteté (If you only knew/ Si tu savais), fait vu également dans d'autres poèmes à dimension théologique, comme celui dans lequel s'engage une discussion avec et au sujet de Dieu, méditant sur la perfection divine et sur l'imperfection humaine (How right am I, I wonder/ Ai-je droit, vraiment ?), comme quand il invoque l'image de la Sainte Vierge (Pietà), quand il conduit le lecteur à la recherche de Dieu dans les choses, mais aussi au-delà de celles-ci (I would like/ Je voudrais) message métaphysique caractérisé par l'appel à voir, à devenir celui qui voit, dans l'esprit notamment, c'est-à-dire la vision "de l'au-delà", comme quand elle dit : „J'ai pensé/ Là est l'erreur / et je n'ai pas vu/ la simplicité/ de l'au-delà” (I couldn’t see/ Je n'ai pas vu), et, surtout, comme quand, dans un discours théologique court, mais de longue haleine, des écrits des pères de l'église jusqu'à nous, le poète déclare que la véritable liberté consiste en la soumission à Dieu (To You/ À Toi).
Un corollaire de ce type de théologie est représenté par la vision de la poésie comme eucharistie et, en conséquence, du poète comme liturgiste, dans des vers courts, mais mémorables : « Les poètes rompent pour nous/ du pain pur! » (Song of Love/ Chanson d'amour).
En lien étroit avec le discours théologique et comme une conséquence directe de la croyance exprimée là-bas, Elena Liliana Popescu accentue la valeur et la nécessité de l'amour. Pour tout ce qu'a créé et laissé Dieu pour nous, on lui doit beaucoup d'amour. Pour les papillons et les insectes (Continuity/ Continuité), pour les éléments de la nature : étoiles, montagnes, feu, pour l'ordre et la perfection (Transformation). En général, comme, dans le temps, Pico dela Mirandola, qui, dans Oratio de hominis dignitate analysait la position privilégiée de l'homme – en tant que couronne de la création – au milieu de la nature pour la connaître mieux, l'aimer et la gérer de manière plus sensée, en se raffinant à son contact, comme un sculpteur habile, le poète évoque ici le même thème à sa manière (I would leave/ Je partirais) pour proclamer ensuite l'impératif de l'amour, même dans le contexte du doute qui, dans la vision de l'auteur, a pour mission d'amener à une pris de conscience encore plus forte de l'obligation de cet impératif, par une recherche scrupuleuse dans l'univers intérieur, à la suite de laquelle doit apparaître aussi la réponse affirmative (You ask yourself/ Tu te demandes).
Dans le contexte de ce mode de pensée, le lecteur est placé face à l'impératif du pardon (Teach me/ Apprends-moi)et poussé à penser au cœur comme un lieu de renaissance personnelle(Look into your heart!/ Regarde dans ton cœur).
Entre la théologie et la philosophie, il n'existe pas de distance mais une continuité. Le présent volume comprend en égale mesure – précisément comme une sorte de continuité théologique – réflexions sur la vie et la mort (In a suspended moment/ À un moment arrêté), ou sur le monde et la vie, notamment quand, comme A. Heschel qui, dans son livre de chevet Who Is Man? (Qui est l'homme ?) parlait de la nécessité vitale de l'étonnement, l'auteur incitait à regarder la vie avec étonnement (In order to be born/ Pour naître), parce que tout doit être marqué par cet état d'esprit. Même la poésie est un étonnement (You did not tell me/ Tu ne m'as pas dit).
Elena Liliana Popescu philosophe, de même, à la frontière de la fragilité de notre existence ici, de la périssabilité et de l'éphémère (Dreamer/ Un rêveur), parfois même en partant des jeux de sens et de mots (Mistrust/ Méfiance) et en culminant par des réflexions anthologiques), comme quand elle parle de (la superbe) charge de cette connaissance (I saw her/ Je l'ai vue).
Le présent volume est une expression de la prise de conscience de l'enthousiasme d'écrire, comme le poète l'avoue, dans un vers d'une très grande beauté : „Un jour, un oiseau est entré / dans mon cœur...” (One day/ Un jour).
Sur ces ailes, elle porte son lecteur.

Theodor Damian
(Traduit en français par Estelle Variot)

Selectie:

DACĂ AI ŞTI

Dacă ai şti,
cât de dor mi-e de Tine,
deşi eşti în inima mea
şi cât de mare este tristeţea
de a nu Te vedea
decât în visul meu.

Cât de mult îmi lipseşti,
deşi eşti mereu cu mine
şi cât de adâncă este durerea
de a nu Te auzi
decât în gândurile mele.

Cât de greu îmi este
când Te caut în jurul meu
şi nu Te găsesc decât atunci
când vrei Tu să Te pot afla...

TE-AI DEPĂRTAT

Te-ai depărtat prin celelalte gânduri
atât de mult, de gândul cel dintâi
şi până-n clipa când te vei întoarce
nu vei putea să pleci, nici să rămâi...

VIAŢA DIN VIS

O lumânare-abia topită
mai arde
fără flacără
o clipă...

Ea află
pentru prima oară
cum Timpul
vieţile din Vis
măsoară.

ÎN CLIPA REGĂSIRII

În libertatea mării constrângerea e malul
Deplinul întuneric lumina o conţine
Pe ţărmul neclintirii neliniştea e valul
şi din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.

Nimic îţi pare totul când cauţi nemurirea
În muta disperare tăcerea e cuvântul.
Nefericirea însăşi cuprinde fericirea
când, plin de umilinţă, tu părăseşti pământul.

Iluzia, supusă, ascunde adevărul
doar pentru a-l cunoaşte în clipa despărţirii
acela care astăzi înseamnă trecătorul
şi care este veşnic în clipa regăsirii...

CÂNT DE IUBIRE

Aşezaţi la masa Tăcerii
în regatul necunoscut
Poeţii frâng pentru noi
pâine curată
stropită
de rouă cerească.

Morţii cu morţii, se spune,
şi viii cu viii!
Dar ştim noi oare
care sunt morţii
şi care sunt viii?

Un Poet mai mult
dincolo...
Un Poet mai puţin
Aici.

La plecarea
în regatul tăcut
Poetul ne lasă
un cânt de Iubire
necunoscut...

IF YOU ONLY KNEW

If You only knew,
how much I yearn for You,
though You’re in my heart!
How great the sadness
to see You
only in my dream.

I miss You so,
though You’re with me always...
How deep the pain
to hear You
only in my thoughts.

How hard it is
when I seek You
and find You only
when You want to be found.

YOU’VE DRIFTED

You’ve drifted among other thoughts
far from the first one,
and till you return,
you can neither leave nor stay...

LIFE IN THE DREAM

A melting candle
still burns
an instant
without a flame…
knowing
at last,
how Time
measures lives
in the Dream.

WHEN YOU ARE FOUND

The shore reigns in the ocean’s freedom
Full darkness contains the light
Upon the still land, fear is the wave
that leaves in its wake the world to come.

Everything is nothing in seeking immortality
In this mute despair silence is the word.
Even unhappiness contains the happiness
when, humbled, you will leave this world.

Subdued illusion hides the truth
revealed only when you depart-
today the merely transitory
becomes eternal when you’re found.

SONG OF LOVE

Seated at the table of Silence,
In the unknown kingdom,
Poets break for us
fresh bread,
sprinkled
with heavenly dew..

The dead go with the dead, they say –
the living with the living!
But do we really know
who is dead,
and who is living?

Another Poet,
in the beyond...
One less Poet,
here.

Departing
for the silent kingdom,
the Poet leaves behind
a song of Love
unknown...

SI TU SAVAIS

Si Tu savais
comme Tu me manques,
bien que Tu sois dans mon cœur
et comme est grande ma tristesse
de ne Te voir
que dans mes rêves.

Comme Tu me manques,
bien que Tu sois toujours avec moi
et comme est profonde ma douleur
de ne T’entendre
que dans mes pensées.

Comme cela m’est difficile
quand je Te cherche autour de moi
et que je ne Te trouve que lorsque
Toi, tu veux que je puisse Te trouver...

TU T’ES ÉLOIGNÉ

Les autres pensées t’ont éloigné
tellement de ta première pensée
que tant que tu n’y reviendras pas
tu ne pourras ni partir, ni rester…

LA VIE DANS LE RÊVE

Un cierge à peine fondu
brûle encore
un instant
sans flamme...

Il apprend
pour la première fois
comment le Temps
mesure
les vies dans le Rêve.

À L’INSTANT DES RETROUVAILLES

La rive est la contrainte pour la mer toujours libre.
L’entière obscurité la lumière contient.
Aux frontières de la quiétude, c’est la vague qui agite
ne laissant du passé que le monde qui vient.

Rien te semble tout quand tu cherches l’immortalité.
Dans le muet désespoir, le silence est parole.
Le malheur lui-même renferme la félicité
quand, plein d’humilité, tu quittes la terre.

L’illusion, soumise, cache la vérité
pour connaître à l’instant de la séparation seulement,
Celui qui aujourd’hui représente l’éphémère,
et qui à l’instant des retrouvailles est éternel...

CHANSON D’AMOUR

Assis à la table du Silence
dans le royaume inconnu
les Poètes rompent pour nous
du pain pur
mouillé
par la rosée céleste.

Les morts avec les morts, dit-on
et les vivants avec les vivants !
Mais savons-nous vraiment
qui sont les morts
et qui sont les vivants ?

Un Poète de plus
là-bas...
Un Poète de moins
ici.

À son départ
pour le royaume du silence
le Poète nous laisse
un chant d’Amour
inconnu...

 



Copyright © 2003- 2007